DERMATOLOGIE- Dr. Corina- BLOG DE MEDIC DERMATOLOG

Super-solutie impotriva transpiratiei.

In Afectiuni dermatologice on May 14, 2009 at 1:56 am

Pe langa solutiile enumerate in articolul despre hiperhidroza,  exista si solutii mai temerare, cum ar fi cele chirurgicale. Ce-i drept nu dermatologice, de aceea nu ma voi apuca eu ca medic dermatolog sa intru in amanunte legate de Simpatectomia Toracoscopica. Public insa testimonialul unei cititoare a blogului, o persoana cu inima mare, Nona Arion, care mi-a oferit permisiunea de a cita urmatoarele randuri, aparute si in Revista magazin.

Sufeream de (axilara, palmara si inghinala) de aproximativ cinci ani, boala care m-a afectat foarte mult pe plan social, psihologic si chiar profesional. In tot acest timp, m-am prezentat la diversi medici, care m-au tratat cu indiferenta, superficialitate si o totala lipsa de profesionalism, fiind incapabili sa-mi ofere vreun tratament, din lipsa de cunostinte temeinice in acest domeniu al hiperhidrozei. Am incercat si pe cont propriu, cu nenumarate remedii naturiste/nenaturiste (antiperspirante pe baza de clorura de aluminiu, formol, salvie, sunatoare, valeriana, Sedatif PC, Calmogen, Distonocalm, Diazepam etc.); toate, insa, fara vreo reusita si fara a obtine vreun rezultat pozitiv concret.

M-am documentat mult pe internet, am cerut sfaturi, pareri, am cerut cu disperare ajutor, insa nu am primit absolut nici unul care sa imi fie intr-adevar de vreun folos. Intr-un final, am aflat ca are legatura cu sistemul nervos simpatic: influxul nervos este transmis catre glandele sudoripare, suprastimulandu-le. Tot de pe internet, am aflat si de existenta tratamentului chirurgical, cu tot ceea ce implica el (riscuri, complicatii). Mai precis, este vorba despre simpatectomie (simpticotomia) toracoscopica: intreruperea transmiterii influxului nervos la glandele sudoripare, prin sectionarea lantului ganglionar simpatic intre anumite nivele.

Astfel, m-am hotarat si in urma cu doua luni (10.02.2009), am suportat aceasta interventie chirurgicala, pentru a ma trata definitiv de axilara si palmara, pentru inceput. Este o mare diferenta intre interventia aceasta (simpatectomia toracoscopica) si cea de ablatie (extragere prin aspirare) a glandelor sudoripare, aceasta din urma putandu-se efectua doar la axile (costul 1500 euro la cursul BNR din ziua interventiei), nu si la palme, pentru acestea putandu-se folosi doar toxina botulinica (tratament care trebuie repetat la interval de 6-8 luni, costul 750 euro).

Informatiile despre ablatia glandelor sudoripare le-am obtinut de la o clinica privata, unde se efectueaza aceste genuri de interventii, inainte de a ma programa pentru operatia mea de la Bucuresti. Eu am optat pentru simpatectomia toracoscopica din doua motive: 1 – era gratuit, costuri suportate de catre C.N.A.S. (1500 euro-750 euro nu aveam posibilitatea sa-i adun) si 2 – ma tratam atat la axile, cat si la palme, in acelasi timp, in cadrul unei singure operatii.

Desi operatia se poate face bilateral succesiv, in cadrul aceleasi spitalizari (atat pentru partea dreapta cat si pentru cea stanga – axila si palma), eu am ales sa o fac pentru inceput doar unilateral dreapta, urmand ca dupa o perioada de timp sa revin si pentru partea stanga. Insa, deocamdata nu ma grabesc la a doua interventie, deoarece s-a redus atat frecventa cat si cantitatea de pe stanga (inclusiv inghinal), deci e suportabila hidroza….(citeste mai mult)

Acum, dupa 2 luni de la operatie, sunt pe deplin multumita de hotararea pe care am luat-o atunci. Nu este deloc o operatie grea, e gratuita, cicatricile sunt foarte mici (fiind doar 3 incizii minuscule), iar efectele sunt clar vizibile si concrete. E destul de greu de spus in cuvinte potrivite cum ma simt; numai cine trece printr-o experienta identica isi poate da seama de senzatia aceasta de multumire. Ma uit si vad ca e real, ma uit la mana dreapta, care e uscata, calda si are o culoare normala, apoi la cea stanga, care e mai tot timpul umeda, rece si rosiatica. Desi transpir mult mai rar acum, cand se intampla totusi, vad cum o palma transpira in continuare si cealalta deloc.

Nu mai umezesc hartiile, mouse-ul, tastatura, biroul, diversele obiecte atinse cu mana dreapta, iar cand mi-e frig la mana stanga, mi-o incalzesc cu cea dreapta. Ma uit la tricou, cum are pata de umezeala sub brat pe stanga si pe dreapta e uscat, inclusiv mirosul dezgustator persista pe partea stanga, dar pe cea dreapta nu mai exista. Mi-a aparut compensatorie pe abdomen, partea dreapta, doar in conditii de stres/emotii extrem de intense (de trei ori pana in prezent), insa eu personal prefer sa apara pe abdomen, decat axilar/palmar si nu o consider o reactie adversa, ci una perfect normala. Cat despre eliminarea toxinelor din organism, consider ca se va face in continuare pe alte suprafete ale corpului, intr-un mod si intr-un ritm normal.

Eu am trecut prin aceasta interventie chirurgicala si m-am intors acasa perfect sanatoasa, fara complicatii sau reactii adverse, de aceea doresc sa le impartasesc tuturor aceasta experienta si informatie, atat pentru cei care au dubii in privinta tratamentului chirurgical, cat si pentru cei care vor sa recurga la acest gen de tratament, dupa ce au esuat cu alte remedii. Este important de mentionat faptul ca acest gen de interventie chirurgicala reprezinta si tratamentul afectiunii «Sindromul Raynaud»: pacientii cu tulburari de vascularizatie arteriala ale membrelor superioare tip sindrom Raynaud idiopatic (boala Raynaud).”

Exista si www.hiperhidroza.com, please go visit!

Mai multe articole pe aceeasi tema: